În câmp cu merinde

“Ia-ţi în cap, ia-ţi pe tine de ploaie şi niciodată să nu pleci de-acasă fără merinde,
  că nu se ştie pe unde te-o prinde foamea”
Mărioara lu’ Guşalău din Gura Lungului
Răşinari

De când lumea, cu noaptea în cap ori cel mai târziu în primele ceasuri ale dimineţii, ţăranu’ român s-o pornit la lucru la sămănat, la coasă, la sapă, la cules şi câte treburi or mai hi fostă pe câmp, pin grădini ori pe fâneţe. Ori poate după piatră şi năsâp pe rău, ori după lemne în pădure … Şi întotdeauna lua cu el ceva merinde, în coş, în traistă ori în dasagi.
Da’ ce înseamnă merinde? Nu mă interesează ce-o zîs domnii prin cărţi, aia no fo niciodată cu ţăranii la lucru decât în închipuirile lor. Apoi io nu ştiu cum o fi la alţii, da io va spun ce punea Buna mea în dăsagi când meream la deal în Gura Lungului şi ce-am mai văzut ori ce mai ştiu de pe la alţii.

         În capu’ listei … pita cu slănină şi cu ceapă. Ca atare începem cu pita ori mămăligă.

Mâncare rece. Regina merindelor, slană afumată. Amu pentru cinei gingaş poate improviza: guşă, şuncă, cârnaţi, piept, jumeri, sloi de oaie, saramură, kaiser, etc. afumate, fierte ori ba. Apoi, ouă fierte în coajă. Legume: ceapă, usturoi, roşii, castraveţi, ardei gras. Brânză dea munte (adică de burduf), telemea, cas, frământată. În vremurile de pe urmă mai aveam brânză topită (cică nu-i bună că are tot felu de prostii în ea ), vinete cu ceapă, icre şi alte pancove.

Mâncare gătită la suvertaş, tot rece şi asta că nu merea nime cu aragazu după el. Oareceva păpară (păpăradă, omletă, ouă jumeri ori cum vrea fiecare să-i spună). Buna le bătea numa otara, dădea de două-tri ori cu furcuţa-n ele şi le ţîpa peste vo câteva creste de slănină prăjită. Varză călită de vară cu carne şi cârnat de la borcan. Tocană de cartofi cu carne … de care era. Azi îi trendy să faci tocană la ceaun, d-i mai zâc unii gulaş. Salată orientală. Piftele zise şi chiftele. Friptura de miel.

Desert. Amu, e mult spus desert, că nu umblau ai noştri cu tăvile de prăjituri prin câmp, dar mai era câte un borcan de dulceaţă, mai erau plăcinte cu mere, cireşe, urda, etc.

De beut. Apă, vin, rachiu (palincă, horincă ori cum îi mai zice) mai ales în plosca de lemn.

Condimente: sare. Uneori mai aveam boia şi piper, da în mod normal nime nu cară cu el toate mofturile că nu le ducea nime în spate.

Instrumentar. Cuţât ori brişcă, furcuţe, linguri, farfurii, castroane, cârpatoare de lemn, metal, ori ceramica.

NICIODATĂ

         Niciodată n-am avut mese şi scaune. În câmp nu ai comodităţi. Mânci pe jos, stand înt-o rână. Se punea pe iarbă, un ştergar, o pătură, ce avea fiecare. Roşiile le mâncam din mana, că nu stătea nime să le taie in farfurii ca la domni.

Ţăranu nu merea în câmp nici cu mici, nici cu bere şi nici cu Coca-Cola şi alte făcături.

Nime nu merea la lucru să se îmbete. Bărbaţii luau şi ei o duşcă, un pahar de vin, un stampăl sau un deţ ori două de rachiu, după obiceiu locului. Pe ai noştri nu i-am văzut niciodată beţi la lucru. După prânz, dacă nu era grabă mare, oamenii se mai întindeau oţâră, aşa vo juma de ceas, ori un ceas. Buna săraca, Dumnezău s-o ierte, ne îndemna şi pe noi să luăm o gură de rachiu, că să alunece mâncarea şi să mai treacă osteneala.
Aşa am pomenit eu de când m-o cărat Buna după ea in fiecare zi, la deal, in Gura Lungului.

PS. Or mai fi şi altele da pe ăstea mi le-am amintit acum. Cei care ştiţi şi care aţi fost în câmp ori la coasă pe fânaţe cu merinde, mai adăugaţi.

ziua-iei-ilcus


Comments 1

  1. Post
    Author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *